marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Vindeau canabis consumatorilor din Olt cu 60 de lei gramul

4 persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc, pentru că ar fi deținut și vândut consumatorilor din București și Olt, canabis cu 60 de lei gramul. Oamenii legii au efectuat, miercuri, 9 percheziții domiciliile la locuințele suspecților.

Cei 4 suspecți de vânzare de droguri au vârstele cuprinse între 19 și 37 de ani și sunt toți din Caracal. Potrivti unor surse apropiate anchetei, 8 percheziții au avut loc în Caracal și una a avut loc în București.

„La data de 16 octombrie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, efectuează 9 percheziții domiciliare, în județul Olt și municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din materialul probator administrat a rezultat că 4 persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat canabis (drog de risc) către consumatori din județul Olt și municipiul București, cu 60 de lei pentru un gram. Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Craiova, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, au precizat oamenii legii olteni.

WhatsApp Image 2024 10 16 at 13.00.44

Politica