miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Un avocat din Olt a încercat să mituiască un polițist din Dolj

Un avocat din cadrul Baroului Olt este acuzat că a încercat să mituiască un polițist din județul Dolj. Șpaga promisă – 5.000 euro. I s-a făcut flagrant. A fost prins în fapt, iar acum va răspune pentru fapta sa.

Avocatul din Olt a încercat să schimbe încadrarea juridică a clienților săi mituind polițistul. Clienții săi erau cercetați pentru contrabandă calificată. Avocatul a recunoscut faptele la audieri, iar acum fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, pentru acesta.

„Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj au efectuat acte de procedură penală dispuse de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, cauză în care, începând cu data de 14 octombrie 2024, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, față de o persoană, avocat în cadrul Baroului Olt.

În fapt, la începutul lunii octombrie 2024, în calitate de apărător ales a doi cetățeni moldoveni cercetați de I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pentru comiterea infracțiunii de contrabandă calificată, inculpatul ar fi oferit cu titlu de mită suma de 5.000 de euro unui ofițer de poliție pentru ca acesta să schimbe încadrarea juridică a faptelor comise de clienții săi din contrabandă calificată în contrabandă simplă, faptă pedepsită mult mai blând.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În aceste condiții, luni, 14 octombrie 2024, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În urma audierii în calitate de suspect și inculpat, avocatul a recunoscut în totalitate comiterea faptei astfel cum a fost reținută de procurorii DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite profesia de avocat”, au precizat polițiștii Direcției Generale Anticorupție.

Politica