România s-a clasat pe locul 8 la ediţia de anul acesta a Campionatului European de Securitate Cibernetică, desfăşurată în perioada 8 – 11 octombrie la Torino, în Italia.
În competiţie au intrat 37 de echipe, a anunțat Ministerul Educației.
”Ediţia de anul acesta a European Cyber Security Challenge – ECSC 2024 (Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024), desfăşurată în perioada 8-11 octombrie în Italia, la Torino, a adus României o clasare pe locul 8 din 37 de echipe participante la competiţie, formate din cei mai talentaţi tineri în domeniul securităţii cibernetice din Europa”, scrie Ministerul Educației pe Facebook.
Cine sunt elevii care au reprezentat România
Elevii care au reprezentat România în cadrul ECSC sunt: Alexandru-Darius Ghica – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti; Vlad-Ionuţ Seba – Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti; Denis-Cristian Văşcuţă – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti; Vlad-Ştefan Mateciuc – Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia; Robert-Alexandru Antal – Complexul Educaţional „Laude Reut” din Bucureşti.
Îndrumători au fost: George-Marius Şinca – lector univ. dr. la Universitatea „Emanuel” din Oradea, coordonator principal, şi de Ancuţa-Dumitriţa Doce – manager superior securitate cibernetică, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică din Bucureşti, coordonator adjunct.
Pentru a reprezenta România la campionatul european, candidaţii pasionaţi de cyber trebuie să participe iniţial la Campionatul Naţional de Securitate Cibernetică – RoCSC sau, începând de anul acesta, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, competiţii organizate de Serviciul Român de Informaţii (prin intermediul Centrului Naţional Cyberint), Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) şi Ministerul Educaţiei, împreună cu parteneri privaţi.
Tinerii interesaţi de dezvoltarea abilităţilor tehnice de profil se pot pregăti pentru Campionatul Naţional de Securitate Cibernetică sau pentru Olimpiada de Securitate Cibernetică pe platforma educaţională online CyberEdu, un spaţiu digital de antrenament în care se regăsesc majoritatea exerciţiilor propuse în ediţiile anterioare ale ROCSC şi ECSC, precum şi alte exerciţii construite pentru competiţii de securitate cibernetică internaţionale, arată Ministerul Educaţiei.