vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Incendiu la un apartament în Severin

O familie cu doi copii din Drobeta Turnu Severin a fost evacuată, noaptea trecută, după ce un incendiu le-a cuprins apartamentul. Când au ajuns pompierii mehedințeni, flăcările cuprinseseră acoperișul și o cameră. Au ars mai multe piese de mobilier. Cei doi copii și părinții lor nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„În această dimineață, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat pe strada Migdalului din municipiul Drobeta Turnu Severin. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul unei camere, cu pericol de propagare la o casă din imediata vecinătate. Pompierii au localizat și lichidat imediat incendiul care a cuprins piese de mobilier, împiedicând extinderea flăcărilor. Aceștia au evacuat și patru persoane, doi adulți și doi copii, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, potrivit ISU Mehedinți.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul.

Politica