sâmbătă, octombrie 12, 2024

Ultima ora

Sport

Aproape în comă alcoolică, a făcut accident în Craiova

Rupt de beat, aproape în comă alcoolică, un bărbat a făcut accident în Craiova, în apropierea unei școli. A plecat de la locul faptei, dar a fost prins de polițiști. Judecătorii au decis însă să fie cercetat în libertate.

Șoferul are 50 de ani și este din Craiova.

Isprava a făcut-o pe 4 octombrie, în miezul zilei.
Bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Împăratul Traian, la intersecţia cu strada Spania, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, după care a plecat de la faţa locului. La scurt timp, acesta a fost oprit de poliţişti în timp ce conducea autoturismul pe strada Henri Coandă, din localitate. Întrucât prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, rezultatul analizelor de laborator indicând o alcoolemie de 3,27 g/l alcool pur în sânge.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, poliţiștii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, au transmis reprezentanții Poliției Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Politica