duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Oltence agresate și amenințate cu moartea de bărbații lor

Două oltence au alertat Poliția după ce au fost agresate de bărbații lor. Una dintre ele a fost amenințată cu moartea, cu un cuțit. Cealaltă a fost pălmuită.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Gorj, o femeie de 53 ani din Rovinari a fost amenințată cu moartea și urmărită de către soțul ei. Bărbatul a mers după ea pe o stradă din Rovinari, a scos un cuțit și i-a spus că o să o omoare. Și în acest caz, pe numele bărbatului s-a emis un ordin de protecție și s-a întocmit un dosar penal pentru amenințare.

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul urmând-o îndeaproape pe soția sa, pe bulevardul Minerilor din localitate și întrucât a refuzat să poarte discuții cu el, acesta ar fi scos un cuțit, din buzunarul interior al gecii pe care o purta și ar fi amenințat-o cu moatrea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma verificarilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, față de bărbat, Judecătoria Târgu Jiu a dispus printr-o sentință civilă păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de soția sa și locul de muncă al acesteia.

De asemenea, bărbatul se află sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, până la data 4 noiembrie 2024. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție”, a precizat Poliția Gorj. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

O altă femeie de 49 de ani a alertat Poliția din Gorj pentru că a fost pălmuită de către concubinul ei. Bărbatul i-a spart telefonul și l-a aruncat la tomberonul din fața blocului.

„La data de 6 octombrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați direct de către o femeie, de 49 de ani, din comuma Runcu, sat Suseni, despre faptul că, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, din Târgu Jiu, ar fi fost agresată de către concubinul său, de 57 de ani, din Runcu, care ar fi lovit-o cu palma în zona feței.

De asemenea, bărbatul ar fi distrus telefonul mobil al femeii și l-ar fi aruncat într-un tomberon din fața blocului. A fost întocmit formular de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, furt între rude și distrugere”, potrivit IPJ Gorj.

Politica