luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ avertizează: Creşte numărul pensionarilor la catedră

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a semnalat vineri că numărul cadrelor didactice care s-au pensionat, dar care optează să lucreze în continuare, la plata cu ora, este în creştere, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al federaţiei, absolvenţii de studii superioare nu sunt interesaţi de o carieră didactică din cauza „demotivării salariale”.

FSLI susţine că în învăţământul românesc de stat, în ciuda creşterilor salariale care au fost acordate în ultima perioadă, venitul unui debutant rămâne în continuare insuficient pentru a acoperi nevoile de bază ale unui tânăr.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Cu un venit lunar de aproximativ 800 de euro, în condiţiile în care doar chiria sau rata pentru o locuinţă poate depăşi jumătate din acest salariu, este foarte greu pentru un tânăr să accepte să lucreze în şcolile de stat din România. Cu un astfel de venit, un tânăr nu se poate întreţine, dacă nu are ajutorul familiei sale. (…) În privat, dacă este performant, un tânăr ajunge să îşi dubleze venitul într-un termen mult mai scurt. Niciodată sistemul de educaţie de stat nu va avea cum să ţină pasul cu bonusurile sau facilităţile acordate de angajatorii privaţi, pentru răsplătirea şi fidelizarea angajaţilor care îşi fac treaba. Prin urmare, îi întreb pe această cale pe guvernanţii României, pe parlamentari şi chiar pe preşedintele ţării: cum se vrea România Educată? Performanţa se face cu investiţii susţinute, cu stabilitate şi respect pentru oamenii care oferă calitate prin ceea ce ştiu să facă!”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI cu prilejul Zilei Educaţiei (5 octombrie).

FSLI afirmă că învăţământul are nevoie „acută” de tineri, care să vină cu „energie, cu idei inovatoare”, cu metode noi de predare în faţa elevilor, cărora le trebuie stimulat interesul pentru şcoală.

„Din păcate, dinamica din învăţământ are o singură valenţă în acest moment: creşterea numărului suplinitorilor în şcolile din întreaga ţară. Acest lucru este decontat direct de elevii care ajung pe parcursul unui ciclu de şcolarizare să aibă la aceeaşi materie 3 sau 4 profesori diferiţi, cu metode diferite de predare, cu pedagogie diferită, cu stiluri diferite. Este periculos pentru formarea unor elevi să ai atât de multă instabilitate”, se mai arată în comunicat.

Politica