Nicolae Ciucă: ”În momentul de față nu l-aș nominaliza premier pe Marcel Ciolacu”

Delia Pătru
Foto: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă
Foto: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

Șeful PNL, Nicolae Ciucă, a făcut mai multe declarații despre relația actuală și viitoare cu premierul Marcel Ciolacu și despre relația cu președintele Klaus Iohannis.

Ciucă a spus că Marcel Ciolacu ”se alintă” atunci când spune că șeful PNL nu îi răspunde la telefon.

  • ”Se alintă (…) Nu sunt un om conflictual, sunt un om al echilibrului, discut cu toată lumea (…) Dar când se depășește o limită a înțelegerilor între doi oameni și chestiunea aceasta se repetă este bine să se ia o pauză operativă. Suntem într-o pauză operativă”, a spus Nicolae Ciucă, care a adăugat că nu se va întoarce premier pentru că este ”un principiu”, a spus Ciucă, miercuri seară, la o emisiune tv, potrivit g4media.ro

Declarația a fost făcută în contextul în care Marcel Ciolacu a declarat recent că l-ar nominaliza pe Nicolae Ciucă premier dacă social-democratul ar fi ales președinte.

  • ”Exclud total (să se întoarcă premier, n.red.). Nu mă întorc premier. Niciodată nu am revenit pe o funcție pe car am încadrat-o. Nu sunt un om care își dorește funcții”, a mai spus Ciucă.

Întrebat despre intrarea sa în politică, fostul premier a spus că ”recunoaște că a încălcat un principiu” (pentru că anterior spusese că, în mod categoric, nu va intra în politică, n.red.) și că a revenit asupra deciziei când a fost întrebat de Klaus Iohannis dacă vrea să-și slujească țara în continuare, din funcția de premier.

Ciucă a mai declarat că nu l-ar nominaliza pe Marcel Ciolacu în funcția de premier, dar că dacă va fi ales președinte va respecta Constituția.

  • ”În momentul de față nu l-aș nominaliza pe Marcel Ciolacu”, a spus Ciucă.

Referitor la scenariul Klaus Iohannis-premier, Nicolae Ciucă a declarat că ”nu crede că este cazul”, iar despre Klaus Iohannis-șef PNL, Ciucă a mai spus că ”nici asta nu se va întâmpla”.

”La cum îl cunosc nu cred că nu ar fi vorbit despre dorința asta acum”, a mai spus Nicolae Ciucă.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol