joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Constantin Rădulescu: „Vineri, 4 octombrie 2024, la Gala Educației, premiem performanțele școlare”

Consiliul Județean Vâlcea a aprobat luni, 30 septembrie 2024, în ședință, acordarea unor stimulente financiare elevilor cu media 10 la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea națională de clasa a VIII-a, din acest an, dar și celor 31 de elevi vâlceni care au obținut premiul I la olimpiade sau la concursuri naționale.

Stimulentele financiare le vor fi oferite premianților noștri în cadrul Galei Educației, eveniment ce se va desfășura vineri, 4 octombrie, cu începere de la ora 17.00, în Sala Mare a Consiliului Județean.

„Pentru organizarea evenimentului și premierea elevilor noștri merituoși, am alocat suma de 66.000 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Stimulentul financiar este 2.500 lei net de elev, pentru cei care au obținut media 10 la Bacalaureat și la Evaluarea națională și de 1.000 lei net, pentru olimpicii anului școlar 2023-2024.

Acesta este modul nostru de a le arăta că le apreciem eforturile și performanțele școlare și de a-i încuraja să continue pe acest drum, care, cu siguranță, îi va duce acolo unde își doresc și unde merită cu prisosință să fie.

Le mulțumim, atât lor cât și profesorilor și părinților care le-au fost alături pe drumul spre performanță, susținându-i în tot acest parcurs”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, în conferința de presă susținută luni, 30 septembrie 2024.

Politica