duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Sat de vacanță – parteneriat pentru turism, la Vaideeni

Colaborarea Consiliului Județean Vâlcea cu autoritățile locale, în vederea dezvoltării infrastructurii turistice în întreg județul și, implicit, încheierea de parteneriate între județ și localități sunt deja de notorietate.

Luni, 30septembrie, în ședința ordinară a executivului județean, s-a aprobat un nou parteneriat.

„De această dată, UAT Vaideeni a devenit partenerul Județului Vâlcea, iar împreună ne-am propus să implementăm proiectul „Dezvoltarea infrastructurii turistice în Comuna Vaideeni, Județul Vâlcea și Sat de Vacanță Ursu-Ursulețu”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru pregătirea și depunerea spre finanțare a acestui proiect, am aprobat alocarea sumei de 300.000 lei, bani care vor fi utilizați pentru realizarea studiilor și a documentațiilor tehnice preliminare depunerii cererii de finanțare, respectiv: studiu de prefezabilitate, studii topografice, studii geotehnice, documentații scoatere din fond forestier și altele.

Am promis că județul Vâlcea va deveni mult mai atractiv pentru turiști și ne ținem de cuvânt. Facem tot ce ține de noi pentru a promova județul și pentru a atrage fonduri, care să ne finanțeze proiectele de dezvoltare a turismului local.”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Politica