marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Apartamente pentru caracalenii care se întorc din străinătate

66 de apartamente nZeb se construiesc în Caracal, iar primarul ar vrea ca măcar jumătate dintre acestea să fie date celor care se întorc din străinătate și rămân în oraș.

4,8 milioane euro, fonduri europene sunt alocate pentru construcția apartamentelor nZeb, locuințe cu eficiență energetică maximă, spun reprezentanții Primăriei Caracal.

”Încercăm ca până la jumătatea anului să putem spune “da, avem 66 de apartamente” Ne-am dori ca măcar jumătate din apartamentele respective, și vom se propune MIPE, să fie date către cetățenii care se întorc din străinătate și își refac familiile în Caracal”, a declarat Ion Doldurea, primarul orașului Caracal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

A și avut o discuție în acest sens cu deputatul Adrian Chesnoiu, iar acesta spune că i-a adus subiectul în atenție ministrului Proiectelor Europene.

„Mă bucur foarte mult că în Municipiul Caracal proiectele se implementează în ritm alert. Am discutat din nou cu domnul primar Ion Doldurea, despre stadiul lucrărilor la locuințele nZEB. Susțin preocuparea sa permanentă de a găsi soluții ca o parte din aceste apartamente să fie alocate caracalenilor care lucrează în străinătate și care vor să se întoarcă în oraș.Am început demersurile și am discutat cu domnul ministru Adrian Câciu să verifice dacă pe linia de finanțare, din care se realizează aceste locuințe, dacă se poate ca o parte dintre ele să aibă ca destinatari românii din diaspora. Este important și pentru noi, având o comunitate destul de mare de caracaleni în afara granițelor”, a declarat Chesnoiu.

Politica