Andreea Marin a încercat să-i ofere fiicei sale o copilărie cât mai departe de luminile reflectoarelor și de expunerea mediatică
Se spune că timpul vindecă toate rănile. Cu fiecare clipă care trece, dorul se estompează, durerea se domolește, iar ceea ce părea cândva de nesuportat devine, treptat, o amintire mai blândă. Timpul are această putere subtilă de a curăța drumul din fața noastră, lăsând în urmă o cale mai limpede și mai puțin chinuitoare decât ne-am fi imaginat la început.
Andreea Marin, cunoscută pentru emisiunea „Surprize, Surprize”, a ales să își împărtășească povestea de viață într-o vizită emoționantă, în Bănie, fiind invitată ca speaker la ParentX, eveniment ce a avut loc la Teatrul Național „Marin Sorescu”. În fața publicului craiovean, Andreea a deschis o fereastră către trecutul său, dezvăluind momentele de suferință și renaștere care au modelat-o ca om și ca femeie.
Viața sa nu a fost lipsită de încercări, iar povestea sa este una de reziliență profundă și transformare interioară. A învățat, prin experiențe dureroase, ce înseamnă să găsești puterea de a te reconstrui din ruinele unei tragedii. A învățat că, în cele mai grele momente, forța interioară este singurul colac de salvare, o lecție pe care nu o poți citi în cărți și nici învăța din sfaturile altora. Compasiunea care o definește astăzi nu este ceva ce a dobândit din exterior, ci este rezultatul unei maturizări forțate, o sensibilitate profundă născută din propriile sale dureri și lupte.
„Aveam 10 ani și simteam pe deplin fericirea. În ciuda lipsurilor pe care le aveam în regimul comunist. La 9 ani, veneam dintr-o vacanță de la mare și un accident de mașină a făcut ca mama să se stingă în brațele mele, până la spital. Acolo a fost marea cumpănă a vieții noastre, dar pe mine m-a transformat profund pierderea mamei”, povestește prezentatoarea TV.
Andreea a preluat de atunci un rol matur, asumându-și responsabilitatea de a avea grijă de sora sa mai mică, în vârstă de 4 ani. „Eu mi-am propus să fiu eu mama din casă, să iau greul pe umeri, având în vedere că surioara mea era mult mai mică, avea 4 ani. Asumarea acestei responsabilități a venit la pachet cu tot ce avea să urmeze în viața mea de adolescent, de om matur. Mi-am luat rolul foarte în serios. Am înțeles că șansa de a ieși dintr-o prăpastie a vieții stă doar în puterea mea de a mă reconstrui. De acolo vine compasiunea mea pentru oameni, de aceea am devenit omul potrivit la locul potrivit pe plan umanitar. Pentru mine n-a fost o lecție pe care s-o învăț de la alții sau din cărți. Ci am învățat-o pe pielea mea. Pe lângă această greutate a copilăriei mele, celelalte au fost mici copilării”, spune ea.
Legătura profundă cu mama sa se reflectă și în numele fiicei sale, care poartă, la rândul ei, numele Violeta. „Mama se numea Violeta, am moștenit numele ei, eu sunt Andreea Violeta, și fata mea tot Violeta se numește. În afară de ochii pe care i-a luat de la bunica ei, în rest semănăm extrem de mult. Și ca modul de a fi, ambiție în viață, muncă până la epuizare. Mă uit la ea și mă descopăr pe mine. Lucrurile acestea nu le-am impus eu ca părinte, nu am învățat-o să fie așa, nici nu știu dacă e bine mereu ca ei să ne fie atât de asemănători nouă. Sunt lucruri care nu ne plac la noi și am dori ca copiii noștri să nu le ducă mai departe”, spune Andreea Marin.
În mod intenționat, Andreea a încercat să-i ofere fiicei sale o copilărie cât mai departe de luminile reflectoarelor și de expunerea mediatică. „Până în anul 3-4 de școală, cu o încăpățânare mare, eu mi-am crescut copilul fără televizor. Habar nu avea cine sunt eu. A avut telefon, calculator atunci când a devenit necesară studierea de pe un astfel de device. Ea a aflat de la școală, în ciclul primar, și nu în primul an, și a venit și mi-a spus „mami tu faci asta și asta”. Eu i-am răspuns că eu pentru ea sunt doar mama. Ea când vine acasă nu mă vede pe un ecran de televizor”, a conchis vedeta.
