După ce a cedat la limită în deplasarea cu CS Voluntari, CS Vâlcea 1924 a reușit un succes important, în Sala Traian, contra revelației din sezonul trecut, FC Argeș Pitești.
Elevii lui Arturo Alvarez au fost creditați de specialiști cu șansa a doua, dar au făcut un meci mare, în fața unui public entuziasmant, dar și a unei galerii numeroase venite de la Pitești. Primul sfert le-a aparținut vâlcenilor care au jucat aproape fără greșeală și au intrat în prima pauză cu un avantaj bun, 27-20. Argeșenii au făcut un sfert secund mai bun și până la pauza mare au răsturnat situația de pe tabela de marcaj, 38-41. Au urmat două sferturi echilibrate în care câștigătoarea s-a decis la mustață. Înainte de sfertul decisiv Vâlcea avea avantaj minim, 53-52 și totul avea să se decidă în cele zece minute de final.
Lupii Negri s-au impus meritat în final, cu 58-53, în uralele spectatorilor. De menționat este și prestația galeriei oaspete care a fost fair-play pe tot parcursul întâlnirii. În runda viitoare CS Vâlcea are șansa să lege două succese după deplasarea de la Constanța.