duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Debitul Dunării va deveni staţionar, la 7.200 mc/s, în zilele următoare

Fluviul Dunărea va avea un debit în scădere, la intrarea în ţară, în decursul următoarelor zile, după care va deveni relativ staţionar, dar tot peste mediile lunilor septembrie şi octombrie, arată prognoza publicată, luni, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Astfel, până pe data de 4 octombrie, pe secţiunea Baziaş, debitele Dunării Debitul vor ajunge la valoarea de 7.100 mc/s, după care vor deveni relativ staţionare, în intervalul 7.100 – 7.200 mc/s, peste mediile multianuale ale lunilor septembrie (3.800 mc/s) şi octombrie (3.850 m3/s), transmite Agerpres.

De asemenea, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în creştere, mai puţin în primele zile ale intervalului de prognoză, când vor fi în scădere uşoară pe sectorul Gruia – Corabia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Hidrologii menţionează că, pe râuri, în perioada 1 octombrie, ora 7:00 – 7 octombrie, ora 7:00, debitele vor fi, în general, în scădere (în special în prima parte a intervalului), cu excepţia cursurilor mijlocii şi inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creştere prin propagare.

În a doua parte a intervalului de prognoză, debitele vor fi în creştere începând cu râurile din jumătatea de vest şi ulterior pe majoritatea râurilor din ţară, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ şi propagării.

Politica