Simptomele depresiei post-partum sunt similare cu simptomele depresiei
Depresia post-partum este o afecțiune emoțională care afectează nu doar mama, ci și copilul și întreaga familie. În România, începând cu anul 2024, a fost introdusă „Săptămâna conștientizării depresiei post-partum”, care va fi marcată anual cu o săptămână înainte de 1 octombrie, când se sărbătorește Ziua Europeană pentru Combaterea Depresiei. Inițiativa își propune să prevină, să identifice și să gestioneze problemele de sănătate mintală legate de perioada perinatală și postnatală, prin campanii de informare și promovarea unor practici eficiente. Scopul este de a crește gradul de conștientizare și de a încuraja comunitățile să dezvolte strategii de sprijin pentru mame și familii, conform insp.gov.ro.
Depresia post-partum (PPD) reprezintă un ansamblu de schimbări fizice, emoționale și comportamentale care pot apărea la unele femei după naștere. Aceasta este o formă de depresie ce debutează de obicei la două până la opt săptămâni după naștere, dar poate să apară și pe parcursul primului an de viață al copilului.
Diagnosticul depresiei post-partum se bazează nu doar pe momentul apariției în raport cu nașterea, ci și pe gravitatea simptomelor depresive. Factorii de risc includ aspecte psihosociale, biologice și genetice, iar traumele din copilărie și trăsăturile de personalitate ale mamei joacă un rol semnificativ în dezvoltarea acestei afecțiuni. Evaluarea depresiei post-partum necesită identificarea persoanelor vulnerabile prin screening, referirea acestora către servicii de specialitate în psihiatrie și monitorizarea evoluției și a tratamentului. Progresia depresiei post-partum variază în funcție de factorii biopsihosociali implicați. Copilul unei mame afectate de depresie post-partum poate prezenta schimbări comportamentale, ceea ce poate contribui la un ciclu vicios, crescând riscul ca și el să dezvolte aceeași afecțiune.
Sloganul activității de informare este: „Bucuria de a fi mamă este unică, nu lăsa depresia post-partum să o întunece!” Scopul activității de informare este creșterea nivelului de informare și conștientizare a gravidelor și mamelor, privind problematica depresiei post-partum.
La nivel județean se vor organiza evenimente de informare despre problematica depresiei post-partum și de conștientizare a necesității realizării unui management adecvat al acesteia. Ministerul Sănătăţii asigură finanţarea și coordonarea organizării activității de informare.
Informații relevante referitoare la problematica depresiei post-partum, la nivel mondial:
- Aproximativ 1 din 10 femei va dezvolta o depresie mai severă și de durată mai lungă după naștere;
- Aproximativ 1 din 1000 de femei dezvoltă o afecțiune mai gravă numită psihoză post-partum;
- 1 din 10 proaspeți tați suferă de depresie în timpul anului în care se naște copilul lor;
- Metaanaliza Cartografierea prevalenței globale a depresiei în rândul femeilor postpartum, 2021 a arătat că 17,22% din populația feminină la nivel mondial suferă de depresie postpartum;
- Prevalența depresiei postpartum a fost de 34% în timpul pandemiei de COVID-19;
- Un studiu realizat în România în perioada martie-aprilie 2020 și august-septembrie 2021 a arătat o prevalență a depresiei postpartum de 18,8%;
- 1 din 3-5 femei însărcinate sau noi mame din ţările în curs de dezvoltare prezintă o problemă mintală asociată sarcinii sau naşterii, în timp ce în ţările dezvoltate acest lucru se rezumă la 1 din 10 femei;
- Se estimează că aproape 50% dintre mamele cu depresie post-partum nu sunt diagnosticate de un profesionist din domeniul sănătății;
- Unele studii susţin că depresia post-partum poate atinge punctul maxim de risc la 4 ani după naştere, ceea ce face necesară monitorizarea îndelungată a mamelor.
Care sunt simptomele depresiei postpartum?
Simptomele depresiei post-partum sunt similare cu simptomele depresiei. Acestea includ:
- Femeia se simte tristă;
- Nu se bucură de lucruri care în mod normal îi fac plăcere;
- Oboseală sau pierderea energiei;
- Slabă concentrare sau scăderea atenției;
- Stima de sine și încredere în sine scăzute;
- Somn perturbat, chiar și atunci când copilul doarme;
- Modificări ale apetitului;
- Detașare de copil sau partener și chiar gânduri de a-şi face rău, sau de a-şi răni copilul sau partenerul;
Recunoașterea semnelor și simptomelor de depresie post-partum ar trebui să fie un semnal pentru cei apropiați că este nevoie să se adreseze unui cadru medical pentru a primi ajutorul de care este nevoie.
Cum se poate interveni?
Psihoeducația pentru a dezvolta strategii de coping pozitive, a gestiona stresul și a construi rețele de susținere poate fi de ajutor în protejarea împotriva depresiei post-partum. Aceasta implică învățarea și înțelegerea sănătății mintale și bunăstării. Este important ca femeia să aibă un sistem de asistență acasă pentru a-şi îngriji sănătatea mintală, implicarea partenerului, a prietenilor și familiei fiind esenţiale.
Pentru femeile aflate la risc, cum ar fi antecedente personale sau familiale de depresie, venituri mici, violență în relaţia cu partenerul, o sarcină nedorită sau evenimente de viață stresante curente, există o serie de intervenții de consiliere – cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală și terapia interpersonală – care s-au dovedit a fi eficiente în prevenirea depresiei post-partum sau perinatale.
Depresia post-partum are un impact negativ important asupra calităţii vieţii şi a sănătăţii în general, de regulă pentru întreaga familie, cu consecinţe pe termen mediu spre lung. De cele mai multe ori, atât capacitatea de autoîngrijire a mamei, cât şi cea de îngrijire a nou-născutului sunt parţial afectate, acest aspect având un efect negativ asupra dezvoltării psihosomatice a copilului.
Importanţa prevenţiei prin screening şi asigurarea unui bun suport psihosocial ajută la scăderea incidenţei depresiei post-partum şi la o scădere a costurilor aferente tratamentului depresiei. Datorită adresabilităţii noilor mame către medicii de familie, rolul acestora este unul realmente important atât în identificarea depresiei post-partum, cât şi în prevenţia acesteia prin urmărirea evoluţiei sarcinii şi monitorizarea ulterioară a mamei şi a copilului. Atitudinea terapeutică ideală ar trebui să fie una individualizată, în detrimentul urmării unui tipar strict medicamentos, o abordare integrată biopsihosocială fiind modalitatea optimă de a preveni sau de a trata această patologie asociată sarcinii.
