Mircea Fechet a spus că noul ciclon care se va abate peste România dă peste cap previziunile făcute pentru viitura așteptată pe Dunăre, asta pentru că afluenții Dunării vor avea ape umflate de precipitațiile abundente.
”De unde stăteam liniștiți că vom avea în jur de 8.000 de metri cubi pe secundă la Baziaș, și gestionăm fără probleme, prognoza actualizată în baza acestor noi fenomene meteo indică pe sectorul românesc al Dunării debite care ar putea să ajungă și la 9.500 de metri cubi pe secundă, lucru care ne alertează”, a afirmat ministrul Mediului, miercuri seara, la Digi24.
De asemenea, Fechet a explicat că ciclonul Ashley va lovi cu putere România și vom avea furtuni care ar putea genera situații precum cele de la Galați.
”După Boris, urmează un nou ciclon – Ashley, sau cel puțin așa se pare că va fi numele acestei furtuni. Ne așteptăm să avem și în România precipitații însemnate, mă refer la 80, poate 100 l/mp, sau chiar mai mult. Putem să avem situații asemănătoare cu ce s-a întâmplat la furtuna precedentă.
Începând de mâine vom extinde observarea modului în care afluenții Dunării vor afecta inclusiv debitul fluviului în România, pentru că de unde stăteam liniștiți că vom avea în jur de 7.800-8.000 de metri cubi pe secundă la Baziaș, și gestionăm fără probleme, prognoza actualizată în baza acestor noi fenomene meteo indică pe sectorul românesc al Dunării debite care ar putea să ajungă și la 9.500 de metri cubi pe secundă, lucru care ne alertează.
Nu discutăm despre evacuări în acest moment, însă vineri, după ce vom avea toate modelele meteorologice și toate simulările hidrologice, în cursul dimineții voi convoca un comitet ministerial pentru situații de urgență. Începând de vineri după-amiază, și până duminică seara, când vom avea primele probleme, gestionabile, spun eu, să avem timp suficient la dispoziție. E important ca cetățenii să fie alertați, să fie atenți la mesajele pe care le primesc, nu doar pe telefon, pentru că de multe ori nu au acces la telefon, sau un mesaj primit la 1 noaptea, așa cum s-a întâmplat la Galați, s-ar putea să nu mai folosească prea mult.
E important ca aceștia să fie atenți la ce spune primăria, la ceea ce spun comitetele locale pentru situații de urgență. Sunt convins că se vor activa toate comitetele județene, și pe măsură ce ne apropiem de ziua de duminică, vom ști exact unde trebuie să mobilizăm resursele.
Este posibil ca vineri să avem o avertizare generală care să vizeze întreg teritoriul României, poate o avertizare care să înceapă direct cu cod portocaliu, lucru care nu prea s-a întâmplat, dar e important până ajungem la nowcasting, acele coduri localizate pe o mică localitate, sau o arie restrânsă, să putem să ne asigurăm că toți prefecții sunt în dispozitiv, că toți primarii știu ce au de făcut”, a spus ministrul, potrivit digi24.ro