vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Primăria comunei Negomir se pregătește pentru construirea unui parc fotovoltaic

Proiectul a fost deja depus la Ministerul Energiei pentru obținerea finanțării necesare

Primăria comunei Negomir a inițiat un proiect ambițios prin care va beneficia de un parc fotovoltaic, destinat să contribuie la iluminatul public al localității. Proiectul prevede realizarea unui parc pe un teren cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați și a fost deja depus la Ministerul Energiei pentru obținerea finanțării necesare, conform Gorj Express.

Autoritățile locale așteaptă cu nerăbdare aprobarea fondurilor, urmând să semneze contractul pentru a putea demara lucrările. Odată finalizat, acest parc fotovoltaic va genera suficientă energie pentru a acoperi mai mult de 20% din necesarul de energie pentru iluminatul stradal și iluminatul public al instituțiilor din Negomir.

Proiectul este eligibil pentru finanțare, iar primarul localității, Tudor Oiță, va fi convocat în perioada următoare pentru a semna contractul de finanțare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica