Sorin Cârțu nu este deloc mulțumit de transferurile făcute de Mihai Rotaru sau, cel puțin, nu este încântat de felul în care fotbaliștii aduși în Bănie s-au integrat. Fostul președinte al alb-albaștrilor i-a criticat pe Oshima, Paradelaa, dar și pe Sierra, de la care așteaptă mai mult. Totodată, gloria Craiovei Maxima speră ca Jukic, atacantul cerut de Costel Gâlcă, să nu fie un nou Ivan Mamut, vârful care i-a dezamăgit pe olteni.
„Se fac transferuri în sensul ăsta, se pleacă la drum. Cicăldău știu ce poate. Îl știu. Jukic sper să nu fie un Mamut (n.r. Ivan Mamut). Ceilalți nu-mi plac. Nici Oshima, nici Paradela, nu-mi plac. Mora mi-a plăcut cum a jucat cu Rapid. Sierra s-a mai descurcat, dar a făcut greșeli mari de tot, cum a judecat faza când am primit gol, cum a judecat faza cu Maribor.
Acum iar la Cluj, e o greșeală tehnică, poziționarea lui, felul cum a stat la acel corner a lăsat de dorit. Așteptam altceva, e un jucător cu experiență în a doua divizie din Spania. Oshima, la fel, joacă mult după ureche. Echipa depinde Mitriță, am mai spus asta.”, a spus Sorin Cârțu în emisiunea Liga Digi Sport.
În timp ce Oshima e criticat, iar Alex Cicâldău încă nu a intrat la joc, CSU Craiova încă îi simte lipsa lui Alexandru Crețu. Mijlocașul a fost vândut de trupa din Bănie, la scurt timp după ce Mihai Rotaru a reușit să îi prelungească înțelegerea.