duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Asfalt pe drumul Scăpau -Devesel

Lucrările avansează pe șantierul deschis de Consiliul Județean (CJ) Mehedinți pentru reabilitarea DJ 562, Stârmina (intersecție cu DN 56A) – Scăpău – Devesel (Intersecție cu DN 56B), unde constructorul a turnat deja primul strat de asfalt pe 8 din cei 12,7 km de drum din proiect, anunță reprezentanții administrației județene.

Președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, a făcut o vizită la fața locului.

“Am verificat stadiul investiției, dar și modul în care se intervine, la trotuare, de-a lungul satului Devesel. În acest moment, locuitorii din ambele sate, Devesel și Scăpău, circulă pe un drum reabilitat. Se lucrează foarte bine și chiar dacă este ușor neplăcut pentru conducătorii auto, este bine că se lucrează.Lucrările se realizează în cadrul unui proiect pentru care Consiliul Județean Mehedinți a accesat fonduri europene prin Programul Regional S-V Oltenia. Ca președinte al Consiliului Județean, mi-am asumat ca împreună cu colegii mei din cadrul Organizației PSD Mehedinți, parlamentari, primari, consilieri județeni și locali, dar cu sprijinul Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu, să modernizăm infrastructura rutieră din județul Mehedinți. Suntem conștienți că dezvoltarea economică și îmbunătățirea calității vieții fiecărui cetățean al județului Mehedinți depinde în mod direct de un sistem rutier eficient, sigur și modern”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica