luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Accident grav în Gorj. Mai multe persoane, transportate la spital

Mai multe persoane au fost rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, a anunțat IPJ Gorj.

”La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe D.N. 67 D, la intersecție cu D.J. 672 C din localitatea Răchiți, s-a produs un accident rutier soldat cu 8 victime, toate conștiente, în urma coliziunii dintre un autobuz și un microbuz de transport persoane”, potrivit IPJ Gorj.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că un bărbat de 64 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un microbuz, pe D.J. 672 C Răchiți, din direcția comunei Runcu către Târgu Jiu, ajungând la intersecția cu D.N. 67D, pentru a efectua virajul către stânga, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autobuz condus de un bărbat de 39 de ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, care circula pe D.N. 67D, din direcția Târgu Jiu către Tismana, intrând în coliziune cu acesta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a 8 persoane cu vârste cuprinse între 51 și 64 de ani, care au fost transportate cu ambulanțele la spital, pentru acordarea de îngijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Ulterior s-au mai deplasat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, alte două persoane implicate în accident, care au părăsit locul accidentului înainte să fie consultate de specialiști, considerând, la acel moment, că nu au suferit leziuni. Toate cele 10 persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale erau pasageri în microbuz”, se mai arată în comunicatul IPJ Gorj.

În autobuz nu erau prezenți pasageri. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârsirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Politica