miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Ce îşi doreşte David Popovici să facă după retragerea din activitate

Campionul olimpic la 200 metri liber, David Popovici, a declarat, miercuri seară, că, atunci când se va retrage din activitate, va dori să înfiinţeze un centru de dezintoxicare pentru persoanele cu adicţii şi să aibă propriul bazin de înot în care să înveţe câţi mai mulţi copii să înoate, scrie News.ro.

”Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac după ce mă retrag: Mi-ar plăcea să existe la noi în ţară, nu ştiu cât e de posibil să vină din domeniul privat toate fondurile, e nevoie şi de ajutorul statului, un centru de dezintoxiare real, pentru că nu avem un centru şi un program real, pentru cei cu adicţii grele sau uşoare, fie că e vorba de jocuri de noroc, băutură, droguri. Mi-ar plăcea să mă ocup de aşa ceva, să ajut, e foarte important, nu se vorbeşte mai deloc la noi în ţară, şi sunt foarte mulţi oameni afectaţi. Cei mai mulţi pleacă din ţară pentru astfel de dependenţe, pentru că sunt centre mai bune în Europa, dar nu toată lumea are fonduri.

Şi mi-aş mai dori să avem cât mai puţin copii înecaţi la mare în fiecare an. Mi-ar plăcea să am bazinul meu, fundaţia mea, să învăţ copiii să înoate, să ştie să nu se înece, să se poată duce la mare, la ştrand şi părinţii să nu stea cu stresul că îi ia un val. Astea sunt două idei, două drumuri pe care vreau să le urmez în viitor”, a declarat Popovici.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sportivul a mai spus că uneori se întreabă dacă a meritat tot efortul pentru a ajunge unde este acum.

”Şi eu am avut un vis, am avut un plan şi eu am o echipă. Cred că fiecare dintre noi avem un vis şi ştim că nu e suficient doar să-ţi doreşti. De mic, mulţi au remarcat talentul pe care îl aveam. Dar mi-am dat seama repede că trebuie să muncesc, să muncesc mai mult decât alţii. Mă consider unul dintre cei norocoşi, am avut alături de mine familie, prieteni, colegi, parteneri, colaboratori. Ei m-au ajutat să ajung omul care sunt şi de care sunt destul de mândru.”, a mai spus campionul olimpic de doar 20 de ani.

Politica