luni, decembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Substația de Ambulanță Dobroteasa, operațională cu regim permanent

Substația de Ambulanță din Dobroteasa funcționează, de sâmbătă, în regim permanent. Are un echipaj format din 1 medic, 5 asistenți medicali, 5 ambulanțieri și 1 îngrijitor de curățenie.

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, primarul din Dobroteasa și parlamentarul Marius Iancu, au făcut o vizită la fața locului pentru a se asigura că toate dotările și echipamentele sunt funcționale și că personalul medical și de intervenție dispune de condiții optime de lucru, după cum afirmă reprezentanții PSD Olt, într-o postare pe Facebook.

„Substația este dotată cu o ambulanță de tip B2, specializată în intervenții de urgență, iar serviciile sale includ acordarea primului ajutor, aplicarea rapidă a protocoalelor de resuscitare și salvarea de vieți omenești. Aceasta deservește 18.987 de locuitori din comunele Cungrea, Dobroteasa, Leleasca, Sâmburești, Verguleasa, Vitomirești, Vulturești, Topana și Făgețelu, acoperind o suprafață de intervenție de 430 km². Timpul de ajungere la caz scade semnificativ, chiar și cu 50 de minute. Noua clădire oferă toate facilitățile necesare unei substații moderne, atât pentru condiții de muncă optime, cât și pentru funcționarea eficientă a serviciului. În același spațiu, funcționează și o subunitate ISU, operațională din luna mai 2023. Subunitatea ISU și Substația de Ambulanță din Dobroteasa reprezintă un exemplu de implicare a Consiliului Județean Olt în dezvoltarea infrastructurii vitale pentru comunitate, asigurând un acces mai rapid la servicii de salvare și protecție civilă. Prin investiția de 8 milioane de lei, Consiliul Județean Olt a demonstrat un angajament ferm față de îmbunătățirea serviciilor de urgență în nordul județului, priorități permanente în activitatea administrativă”, se arată în postarea PSD Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica