David Popovici a participat, miercuri, la Palatul Cotroceni, la o ceremonie în care președintele Klaus Iohannis i-a premiat pe medaliații români de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. David Popovici a venit cu iubita lui, Taisia Niţuleasa.
Președintele Klaus Iohannis i-a decorat, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe sportivii olimpici şi paralimpici care au obţinut medalii la Paris.
Când a venit rândul lui David Popovici, acesta a chemat-o alături de el pe iubita sa, Taisia Niţuleasa. S-au pozat împreună la ceremonia în care campionul olimpic a fost decorat de şeful statului.
David Popovici a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv Clasa I. David Popovici, 19 ani, a câștigat la la JO de la Paris medalia de aur la 200 de metri liber și medalia de bronz în proba-regină, de 100 de metri liber.
Taisia Nițuleasa este iubita lui David Popovici de mai bine de trei ani, iar anul trecut și-au oficializat relația prin câteva fotografii postate pe rețelele de socializare. Taisia Nițuleasa a fost colegă cu David Popovici la Colegiul „George Coșbuc”, din Capitală, atunci când s-au și cunoscut. Taisia este studentă la SNSPA, este pasionată de make-up, de sport și de dans, potrivit postărilor sale de pe rețelele de socializare, scrie libertatea.ro
Taisia Nițuleasa a fost în tribunele La Defense Arena din Paris, când înotătorul a câștigat aurul la proba de 200 de metri la Jocurile Olimpice de la Paris. În tribune, Taisia Nițuleasa, nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Despre povestea de iubire cu Taisa, David Popovici dezvăluia în 2023 la Starea Nației: „Nu a fost ușor pentru Taisia să-mi înțeleagă programul, să-l accepte, dar a învățat să mă susțină. Oricât de greu i-ar fi când plec cu săptămânile pe alt continent, mă înțelege. Am mare noroc că am dat de ea. Asta mă ajută să mă bucur de ceea ce fac, să nu mă simt vinovat”.