sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Liceul Tehnologic Auto din Craiova, cofinanțat de Primărie pentru „practică modernă și un viitor mai bun”

Consilierii locali din Craiova au aprobat, joi, în cadrul unei ședințe extraordinare, finanţarea, din bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului, a sumei de 49.307,95 lei, reprezentând contribuţia proprie a Liceului Tehnologic Auto Craiova, la cheltuielile eligibile aferente proiectului „Practică modernă pentru un viitor mai bun al absolvenţilor de liceu şi şcoala profesională”.

Liceul Tehnologic Auto Craiova va implementa proiectul „Practică modernă pentru un viitor mai bun al absolvenţilor de liceu și școala profesională” în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO), Prioritate: P8. Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic”, se specifică în raportul de aprobare.

Durata de implementare de 36 de luni si o valoare totala de 2.465.397,76 lei, din care contributia proprie este de 49.307,95 lei

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programul Educație și Ocupare PEO are în vedere asigurarea sustenabilității intervențiilor și corelarea acestora cu obiectivele strategice și cu direcțiile de politică implementate de ministerele de linie. În acest sens, Programul urmărește un nou model de abordare a investițiilor structurale, de importanță strategică, prin intermediul unor mecanisme coordonate de ministerele relevante care să abordeze toate sursele de finanțare și să asigure finanțarea pe perioade mai lungi.

Participarea școlară în învățământul preuniversitar este relativ în scădere; evoluția efectivelor de elevi din învățământul preuniversitar înregistrează o tendință descrescătoare, în ultimul deceniu, cele mai mari scăderi înregistrându-se în învățământul primar, gimnazial, în mediul rural și liceal; rata abandonului, în general, stagnează, dar înregistrează valori ridicate în mediul rural, respectiv clasele de început de ciclu gimnazial și în filiera tehnologică la nivel de liceu; ținta stabilită pentru RO pentru 2020, în privința reducerii PTȘ (de 11,3%), este departe de a fi realizată. Obiectiv specific il reprezinta „Îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, inclusiv de competențe de antreprenoriat și digitale, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie (FSE+)”, se mai explică în documentația pusă la dispoziția consilierilor.

Lia Olguța Vasilescu anunța încă de miercuri faptul că autoritățile locale sunt gata să ofere cofinanțare pentru Liceul Tehnologic Auto. Primarul orașului a subliniat faptul că nu este prima astfel de cofinanțare din partea Primăriei, pentru o instituție de învățământ din Craiova.

Continuă acțiunile prin care oferim cofinanțare pentru proiectele europene implementate de instituțiile de învățământ din Craiova. În cadrul Ședinței Extraordinare a Consiliului Local Municipal Craiova de mâine, vom supune la vot plata contribuției proprii pentru un proiect european demarat în cadrul Liceului Tehnologic Auto Craiova: “Practică modernă pentru un viitor mai bun al absolvenților de liceu și școala profesională”. Este a doua cofinanțare pe care o oferim în decurs de o săptămână, după ce săptămâna trecută s-a aprobat una similară la un alt liceu tehnologic”, anunța Olguța Vasilescu.

La mijlocul lunii august, autoritățile locale au semnat împreună cu ADR Sud-Vest Oltenia contractul de finanțare pentru construirea unui campus sportiv școlar la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”. Cu o finanțare din fonduri europene de peste 8 milioane de euro, investiția presupune reabilitarea și dotarea unui corp de construcție ce aparține liceului și care include amenajarea unui cămin cu 15 camere cu grupuri sanitare proprii, din care o cameră pentru elevii cu dizabilități, cantină și o sală mese cu o capacitate de 60 locuri, bibliotecă, cabinet asistență psihopedagogică, sală studiu, sală judo, sală lupte cu o capacitate de 25-30 elevi simultan și o sală karate cu o capacitate de 20 elevi simultan.

Politica