duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 800 de școli sunt în proces de reabilitare, înainte de noul an școlar

Cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea noului an școlar, situația nu stă deloc bine

Cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea noului an școlar, ministra Educației, Ligia Deca, anunță cu mândrie că peste 800 de școli sunt în proces de reabilitare, modernizare sau construcție, descriind acest fapt drept „un record”.

„Continuăm activităţile pentru pregătirea noului an şcolar! Astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o videoconferinţă în care am discutat stadiul pregătirilor şcolilor împreună cu oficiali din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, precum şi inspectorii generali ai Poliţiei Române, ai Jandarmeriei Române şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, directorii Agenţiei Naţionale Antidrog şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. Au fost prezenţi, din ţară, reprezentanţi ai prefecturilor, reprezentanţii inspectoratelor şcolare şi şefii structurilor teritoriale ale MAI”, a scris, marţi, pe Facebook, ministra Educaţiei, Ligia Deca, conform Pandurul.

Aceasta anunţă că anul şcolar începe cu peste 800 de şcoli în proces de reabilitare, modernizare sau construcţie. „Începem anul şcolar cu peste 800 de şcoli în proces de reabilitare, modernizare sau construcţie. Un record ce arată nu doar creşterea implicării autorităţilor locale în viaţa şcolii, ci şi buna colaborare în comunităţile din ţară! Am solicitat să se facă toate eforturile, la nivel local, pentru ca spaţiile în care vor învăţa copiii să fie nu doar potrivite procesului educational, ci şi sigure”, a mai transmis ministrul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anul şcolar 2024 – 2025 va începe luni, 9 septembrie, iar mii de elevi vor începe cursurile în școli-șantier cu toalete în curte, praf și deșeuri de la construcții, peste tot.

Politica