marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Reacția lui Mircea Geoană după demisia de la NATO

,,Este un adevărat transatlanticist, iar munca lui cu partenerii a adus NATO beneficii importante”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a anunțat că își va da demisia de la Alianța Nord-Atlantică începând de săptămâna viitoare. Acesta a explicat că decizia sa are legătură cu intenția de a candida la funcția de președinte al României, conform romania.europalibera.ro.

Mircea Geoană își va încheia mandatul de secretar general adjunct al NATO pe 10 septembrie. Marți, 3 septembrie, Geoană a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, căruia i-a comunicat decizia sa.

Informația a fost confirmată pentru Europa Liberă atât de către secretarul general adjunct, Mircea Geoană, cât și de alte surse NATO.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poziția de secretar general adjunct al NATO va fi preluată de germanul Boris Ruge, actual secretar general adjunct pentru afaceri politice și politica de securitate al Alinaței, care conduce echipa responsabilă cu afacerile politice la Statul Major Internațional al NATO.

Mircea Geoană a scris într-o postare pe pagina lui de Facebook.

Îi mulțumesc Secretarului General Stoltenberg pentru încredere și prietenie. Împreună, în ultimii 5 ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtășit și nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă. Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianțe din istorie”, a scris Mircea Geoană.

Într-un comunicat oficial al NATO, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg spune: „Mircea a servit NATO timp de aproape cinci ani. Preocuparea lui pentru tehnologie și provocările de securitate emergente a fost esențială pentru stimularea inovării în cadrul Alianței. Este un adevărat transatlanticist, iar munca lui cu partenerii a adus NATO beneficii importante NATO. Îi urez toate cele bune pentru viitor”, a declarat Jens Stoltenberg.

Se așteaptă ca Mircea Geoană să-și anunțe candidatura la președinția României.

Politica