miercuri, noiembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Polițist prins în timp ce lua mită

Polițistul a fost dus pentru audieri și, ulterior, reținut pentru 24 de ore

Un comisar de poliție din Vâlcea a fost surprins primind mită de 2.000 de euro de la patronul unui restaurant. Agentul, care ar fi acceptat suma pentru a proteja afacerea, a fost prins în flagrant sâmbătă de o echipă a Direcției Generale Anticorupție și a fost dus la audieri. Comisarul, care făcea parte din Serviciul Economic al IPJ Vâlcea, a fost prins în timp ce primea mita de la patronul unui restaurant libanez din Horezu. Mita reprezenta taxa de protecție solicitată de polițist. Acțiunea a fost coordonată de DNA Pitești.

Polițistul a fost dus pentru audieri și, ulterior, reținut pentru 24 de ore. Aseară, magistrații Tribunalului Argeș au decis să-l plaseze în arest la domiciliu. În plus, polițistul a primit și interdicția de a lua legătura cu martorii din dosar și cu denunțătorul, adică patronul restaurantului care i-a oferit mita, potrivit Pandurul.

Politica