joi, octombrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Mircea Geoană își încheie mandatul la NATO pe 10 septembrie

Mircea Geoană își va încheia mandatul de secretar general adjunct al NATO pe 10 septembrie, când va avea loc și o ceremonie, au declarat pentru G4Media surse politice. Geoană ar urma să își anunțe candidatura la alegerile prezidențiale imediat după ceremonie, potrivit acelorași surse.

Mircea Geoană se află într-o campanie continuă în România de circa un an. Până acum nu și-a anunțat candidatura la prezidențiale, afirmând că va anunța decizia după ce îți încheie mandatul de la NATO.

Cel mai recent, Geoană a declarat duminică la Digi24 că a luat o decizie despre o eventuală candidatură la prezidențiale, dar a spus că va anunța respectiva decizie după încheierea mandatului său la NATO. Întrebat când i se termină mandatul, el nu a dat un termen clar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a vorbit însă despre finanțarea campaniei sale și a spus că se va finanța ”din fonduri private”. Întrebat cine îi va strânge semnăturile dacă decide să candideze, el a spus că ”există o mișcare civică, România Renaște, care îmi sprijină candidatura și care, probabil, se va ocupa”, mai scrie g4media.ro

Geoană a fost președintele PSD în perioada 2005 – 2009, fiind debarcat de la șefia partidului după ce a pierdut alegerile prezidențiale.

Ulterior, el a fondat un partid împreună cu Marian Vanghelie, fostul șef PSD Sectorul 5.

Politica