sâmbătă, octombrie 12, 2024

Ultima ora

Sport

Accident în Vâlcea! Două persoane, încarcerate

Pompierii vâlceni au intervenit la un accident rutier care a avut loc în localitatea Olanu, Vâlcea, luni după-masă. Două persoane, pasagere în mașină, au fost încarcerate. Pompierii au intervenit pentru extragerea acestora. Și șoferul a ajuns cu răni la spital.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în localitatea Olanu.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Punctului de Lucru Dobroteasa (ISU Olt), cu 2 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și 2 ambulanțe SAJ.

Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism și au rezultat 3 victime, dintre care 2 încarcerate. Salvatorii vâlceni au extras cu celeritate persoanele încarcerate, pe care le-au predat, conștiente, echipajelor medicale SAJ, în vederea asigurării prim ajutorului. SMURD Drăgășani a monitorizat a treia victimă (șoferul), care va fi transportat la UPU Vâlcea”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.

Politica