Rapperul Fatman Scoop a murit, după ce s-a prăbuşit pe scenă

Delia Pătru
Foto: Facebook/Fatman Scoop
Foto: Facebook/Fatman Scoop

Rapperul american Fatman Scoop a murit, a anunțat managerul său sâmbătă, după ce artistul în vârstă de 53 de ani s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert cu o zi înainte, relatează hotnews.ro care citează AFP.

Cunoscut pentru melodiile sale „Be Faithful” și „It Takes Scoop”, rapperul cânta în Hamden, Connecticut (nord-estul Statelor Unite), când s-a prăbușit pe scenă și a fost transportat de urgență la spital, unde medicii nu au reușit să-l resusciteze, potrivit mai multor mass-media americane. 

Acestuia i s-a făcut masaj cardiac în timp ce acesta era încă pe scenă, potrivit unui videoclip al evenimentului obţinut de site-ul de ştiri TMZ.

„Cu inima grea anunț moartea lui Isaac Freeman III, cunoscut profesional ca Fatman Scoop”, a scris managerul său, Birch Michael, pe Facebook.

„M-ai învățat să fiu omul care sunt astăzi, te iubesc Scoop. Mulțumesc foarte mult pentru tot ce mi-ai oferit”, a adăugat el în mesajul său, însoțit de o fotografie a rapperului.

Regina hip-hopului, Missy Elliott, i-a adus un omagiu lui Fatman Scoop, scriind pe X: „Impactul tău este URIAȘ și NICIODATĂ nu vei fi uitat”, a spus ea, în timp ce a subliniat că vocea artistului și energia sau au contribuit la multe melodii care au făcut mulți oameni fericiți timp de peste două decenii.

În 2018, Fatman Scoop s-a trezit pentru scurt timp în centrul unei controverse din Australia, când prim-ministrul de atunci Scott Morrison a postat pe Twitter un videoclip al piesei „Be Faithful”.

Ales creștin conservator și evanghelic, Scott Morrison și-a șters postarea după ce a primit critici la adresa versurilor rapperului, considerate nepotrivite pentru Parlamentul australian.

„Este destul de evident că nu este o melodie din playlistul meu”, a glumit apoi el.

Controversa a provocat un răspuns din partea lui Fatman Scoop, care s-a adresat prim-ministrului pe Instagram spunând: „Sunt onorat că vocea mea a făcut să vribreze birourile guvernului australian!”.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol