Nicușor Bancu crede că CSU ar fi trebuit să câștige partida cu Rapid, afirmând că au dominat total cea de-a doua repriză. El speră ca în meciurile viitoare jucătorii echipei din Bănie să înscrie mai mute goluri.
„Nu, nu e echitabil! Repriza a doua a fost total a noastră. Am avut patru ocazii foarte mari, ne pare rău că nu am reușit să câștigăm.
Asta ne deranjează foarte mult (n.r. ocaziile ratate cu ușurință), încercăm să lucrăm la antrenamente… Când vine meciul, parcă suntem bletemați. Dacă alte echipe ar avea ocaziile acestea, ne-ar taxa imediat. Dar sperăm ca în meciurile viitoare să marcăm cât mai multe goluri.
Sincer, Rapid nu m-a surprins. În prima repriză, a fost un meci mai echilibrat, dar în cea de-a doua nu știu dacă au avut vreo ocazie de poartă, am dominat total repriza secundă și meritam să câștigăm, mai ales prin prisma ocaziilor pe care le-am avut.
Cu Dinamo am făcut un meci foarte slab, nu știu dacă am fi meritat să câștigăm, probabil că un egal ar fi fost mai echitabil ținând cont de repriza a doua, în care am avut ocazii. Dar în această seară (n.r. sâmbătă) meritam victoria, un punct este foarte puțin. Eu sunt sigur că vom continua parcursul bun și după meciurile echipei naționale”, a spus Bancu.