miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

4 dinamoviști au prins echipa etapei, după meciul cu CSU Craiova

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Dinamo stă foarte bine la acest capitol, după ce a învins-o pe CSU Craiova, scor 2-1. Bucureștenii au impresionat prin evoluția a trei jucători, dar și antrenorul acestora a ieșit în evidență. De partea cealaltă, trupa din Bănie nu are nici măcar un fotbalist în echipa alcătuită de LPF.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a șaptea:

PORTAR: Benjamin Siegrist (FC Rapid 1923) – A fost în zi mare! A apărat şapte şuturi, dintre care trei au fost incluse în categoria super-intervenţii!

FUNDAŞI:

Policlinica Buna Vestire Craiova
  • Radu Boboc (Universitatea Cluj) – A făcut un joc defensiv fără greşeală. Transferul său se dovedeşte a fi un câştig pentru „Şepcile roşii”.
  • Alexandru Paşcanu (FC Rapid 1923) – Pe lângă evoluţia din defensivă, a înscris golul care a deschis drumul giuleştenilor spre prima victorie din acest sezon.
  • Dmytro Pospielov (Unirea Slobozia) – A dat siguranţă defensivei prin intervenţiile sale. În plus, a transformat penalty-ul care le-a adus ialomiţenilor trei puncte.
  • Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj) – A dominat flancul stâng. Căpitanul clujenilor şi-a mobilizat colegi, iar la final s-au bucurat împreună de un succes în urma căruia U Cluj a urcat în fruntea clasamentului.

MIJLOCAŞI:

  • Alessandro Murgia (FC Hermannstadt) – Din nou, mijlocaşul sibienilor şi-a arătat clasa! A marcat şi a coordonat perfect jocul echipei.
  • Eddy Gnahoré (Dinamo București) – Pe lângă golul marcat, a dominat centrul terenului. Este un pilon de bază în sistemul gândit de Kopic.
  • Damjan Djokovic (CFR 1907 Cluj) – Revenit în Gruia, acolo unde a reuşit cele mai importante momente din carieră, a înscris direct din lovitură liberă un gol care a adus liniştea în tabăra clujenilor.

ATACANŢI:

  • Rareş Pop (FC Rapid 1923) – Titularizat în premieră, a marcat un gol frumos, răsplătind încrederea primită din partea antrenorului. A arătat, din nou, că este unul dintre cei mai promiţători jucători din campionat.
  • Mamadou Thiam (Universitatea Cluj) – A fost un pericol permanent pentru apărarea adversă. A înscris pentru a doua rundă la rând.
  • Ahmed Bani (Dinamo București) – Tânărul jucător dinamovist creşte valoric de la meci la meci. A înscris cel mai rapid gol din ediţia curentă.
  • ANTRENORUL ETAPEI
  • Željko Kopic (Dinamo București – FOTO)

Politica