Un tânăr de 20 ani, din județul Olt, a murit, miercuri, într-un accident rutier, în Dolj. Băiatul a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
Accidentul a avut loc în Coțofenii din Dos.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Vulpeni, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606 A, în afara comunei Coţofenii din Dos, sat Potmelţu, din direcţia Scaeşti către Craiova, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, lovind un copac.
În urma evenimentului rutier, din nefericire, tânărul de 20 de ani a decedat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, potrivit Poliției Dolj.
Polițiștii au dispus și efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.