sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Poliția, în trafic. Peste 150 de amenzi

Peste 150 de amenzi au dat polițiștii mehedințeni, într-o singură zi, șoferilor care au încalcat regulile de circulație. Cinci șoferi au fost scoși din trafic, „reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți”. Aceștia au rămas fără permisele de conducere. Alți 12 au fost lăsați fără certificatele de înmatriculare ale mașinilor, întrucât nu prezentau siguranță în trafic.
„Polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite. Totodată, peste 130 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan. În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 222 de persoane și au fost verificate aproximativ 162 de vehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 154 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 73.000 de lei”, au precizat reprezentanții Poliției Mehedinți.
Între șoferii care au călcat „pe bec” se numără un bărbat de 34 ani, din Târgu Jiu. Acesta a fost depistat, în trafic, pe DN 67 D, în localitatea Obârșia Cloșani, în timp ce conducea un autoturism deși avea permisu suspendat. Le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals. Acum este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals în înscrisuri materiale și uz de fals.
Fără permis de conducere valabil a fost prins și un bărbat de 44 ani din Vrata, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Gârla Mare.
„Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conform Poliției Mehedinți.

Politica