Sex cu minori în curtea unei școli din Olt. Un tânăr de 27 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de viol asupra unui minor. Actul ar fi fost însă consimțit.
S-a întâmplat în comuna olteană Iancu Jianu. Fata a mers noaptea la Poliție și a spus că a fost violată de tânărul în cauză și de un altul în vârstă de 17 ani.
„În fapt, la data de 20 august a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, au fost sesizați de către o minoră cu privire la faptul că ar fi fost victima infracțiunii de viol. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că doi tineri în vârstă de 17, respectiv 27 de ani, ambii din comuna Iancu Jianu, județul Olt, în timp ce se aflau în curtea unei unități de învățământ din aceeași localitate, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale”, transmite IPJ Olt.
Actul sexual ar fi fost însă consimțit.
Tânărul de 27 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.