joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

FOTO/ Eșelnița, invadată de vaci! Accident rutier grav

,,Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a iubit și am avut zile”

Una dintre minunile României, Clisura Dunării, este tulburată de o cireadă întreagă de vaci. Sau mai bine zis, de proprietarul lor. Atât locuitorii din zonă, cât și turiștii, spun că nu mai au liniște. Animalele intră în curți, provoacă distrugeri lăsând în urmă numai „haos”. Cine trebuie să aibă grijă de ele nu-și respectă înadatoririle care i se cuvin. Pe de altă parte, animalele sunt lăsate în voie pe drum, iar accidentele rutiere au început să se țină lanț. Poliția ridică din umeri neputincioasă.

Au distrus grădinile oamenilor. Numai bălegar peste tot. Sunt în toate parcările de la pensiuni, pe stradă. Este vorba despre 80 de vaci. Toți oamenii sunt revoltați. Am încercat să vorbim cu proprietarul vacilor, patronul unei terase construite ilegal. Efectiv nu avem cu cine să vorbim! A fost amendat de mai multe ori. Dar degeaba. E o zonă superbă a României, însă turiștii nu se mai îngrămădesc din cauza bălegarului de pe stradă, iar mirosul este infernal”, ne-a povestit un localnic.

Conform unor surse, vacile sunt lăsate în grija unui cioban care se îmbată și nu are grijă de ele. Problema este că acestea ajung în trafic și șoferii sună disperați.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliția spune că nu are prea multe mijloace la dispoziție pentru a schimba situația.

Numai vineri, 9 august, au fost aplicate 2 amenzi, în valoare de 500 de lei. Mai mult de atât, nu avem ce să le facem. Amenzile sunt pentru lăsarea nesupravegheată a animalelor”, a transmis IPJ Mehedinți vineri, 9 august.

Polițiștii spun că dacă va continua în acest mod, omul va fi în continuare amendat.

Nici două zile n-au trecut, că problema s-a complicat și mai mult. Situația a degenerat, o vacă fiind lovită, în Eșelnița, duminică, 11 august. Animalul a murit pe loc. Luni, la orele prânzului, vaca zăcea fără viață, exact acolo unde a fost lăsată în urma accidentului. Semn că nimănui nu-i pasă de ea. Mai ales stăpânului care ar trebui s-o protejeze.

A fost un accident cu pagube materiale. Conducătorului auto i-a fost eliberată autorizație de reparație. În luna iulie, proprietarului animalelor i-au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1500 de lei pentru lăsarea nesupravegheate a animalelor”, a fost răspunsul polițiștilor mehedințeni.

Luni, 12 august, la orele prânzului DSVSA Mehedinți a întocmit documentația, iar vaca a fost luată de la locul accidentului și dusă la incinerare. Nu am putut obține un punct de vedere mai amplu de la DSVSA Mehedinți.

Șoferul implicat în accident se simte norocos că a scăpat cu viață. Proprietarul vacii nu răspunde la telefon, astfel că bărbatul va depune o plângere la poliție.

61c73020 6fd7 46ca a98d 430efdd201c3

Eram împreună cu soția mea, veneam spre casă, moment în care vaca a ieșit din partea dreapta a șoselei. Mașinile veneau de pe contrasens și în momentul acela nu am mai avut cum să evit. Animalul a murit pe loc. Proprietarul vacii nici nu vrea să răspundă la telefon. I-am spus fiului său despre toată situația, dar nu vrea să răspundă la telefon. Vaca nici nu are cip în ureche. Are foarte multe vaci în situația aceasta. Proprietarul zice că nu sunt ale lui. Eu cunosc vacile foarte bine. Avem de foarte mult timp probleme cu vacile acestea. Zi și noapte sunt pe stradă. Dacă era un om pe motocicletă murea pe loc. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a iubit și am avut zile pentru că ea a intrat cu picioarele înăuntrul mașinii și a fost taiată la gât de parbriz. O să merg la poliție să depun plângere. Cineva trebuie să-mi plătească dauna”, ne-a declarat șoferul implicat în accident.

Politica