marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

A fost găsită cutia neagră a avionului prăbușit în Brazilia

Avionul nu a raportat nicio urgență, înainte de prăbușire

Un avion turbopropulsor ATR-72 operat de transportatorul regional Voepass s-a prăbușit vineri într-o zonă rezidențială din apropierea orașului Sao Paulo, Brazilia, toate cele 62 de persoane aflate la bord pierzându-și viața. Anchetatorii au recuperat cutia neagră a avionului, care conține înregistrări audio și date de zbor, conform News.ro. Un raport preliminar este așteptat în termen de 30 de zile, a anunțat duminică șeful centrului brazilian de investigare a accidentelor aviatice, Cenipa, potrivit Reuters, notează Libertatea.

Avionul, care se îndrepta spre Sao Paulo după ce decolase din Cascavel, statul Parana, s-a prăbușit în jurul orei locale 13:30 (16:30 GMT) în Vinhedo, la aproximativ 80 km nord-vest de Sao Paulo, conform News.ro.

Până la ora 13:21, avionul a zburat normal, dar apoi a încetat să mai răspundă la apeluri. Contactul radar a fost pierdut la 13:22, au declarat forțele aeriene braziliene. Avionul nu a raportat nicio urgență. Videoclipurile evenimentului arată că cerul părea senin când avionul a început să se rotească în spirală într-o mișcare neobișnuită, descriind un cerc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anthony Brickhouse, expert în siguranța aviației din SUA, a declarat că anchetatorii vor analiza aspecte precum condițiile meteorologice și vor verifica funcționarea corespunzătoare a motoarelor și comenzilor, pentru a determina cauzele pierderii controlului asupra avionului.

Videoclipurile cu accidentul analizate de experţii în aviaţie i-au determinat pe unii să speculeze că pe avion se acumulase gheaţă. Vineri, Voepass a declarat că gheaţa era previzibilă la altitudinile la care zbura avionul, dar că aceasta ar fi trebuit să se încadreze într-un nivel acceptabil. Inginerul aeronautic brazilian şi investigatorul accidentului, Celso Faria de Souza, a declarat că este aproape sigur că gheaţa a provocat accidentul, judecând după înregistrarea video.

Avioanele ATR-72 s-au confruntat cu probleme legate de formarea gheţii, un accident produs în 1994 în statul american Indiana provocând moartea a 68 de persoane, după ce avionul nu a putut să se încline din cauza acumulării de gheaţă. După acel incident, producătorul ATR şi-a îmbunătăţit sistemul de degivrare.

În 2016, în Norvegia, un avion ATR-72 a avut probleme după ce s-a acumulat gheaţă pe el, dar pilotul a reuşit să recâştige controlul. John Hansman, profesor în cadrul departamentului de aeronautică şi astronautică de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, a analizat o parte din imaginile cu accidentul din Brazilia distribuite pe reţelele sociale şi, fără să fi analizat datele de zbor, a declarat că accidentul nu pare să fi fost cauzat de vreme.

Este posibil să fi fost o defecţiune a motorului pe o parte, gestionată greşit de echipaj, ceea ce ar fi dus la rotirea în jos, a declarat Hansman. Potrivit experţilor, prăbuşirile aeriene ar putea fi cauzate de mai mulţi factori. Printre aceştia ar putea fi gheaţa, defectarea motorului sau eroarea umană. În multe cazuri există mai mult de o cauză, a declarat Robert A. Clifford, un avocat care a reprezentat unele dintre familiile victimelor accidentului din 1994.

Foto: Libertatea

Politica