sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

O femeie a născut pe marginea unui drum din Gorj

O femeie din Mătăsari şi-a adus copilul pe lume pe marginea unui drum din localitate. Când și-a dat seama că urma să nască, ea a sunat la 112. Totuși, până când echipajul medical a ajuns la fața locului, bebelușul a venit pe lume. În cele din urmă, mama și copilul au fost bine, iar acum se află internați în Spitalul Judeţean.

Mama copilului are vârstă de 36 de ani și se află la a şaptea naştere. Femeia s-a descurcat singură și chiar a avut un prosop la ea, cu care a învelit bebelușul.

Când am ajuns noi, copilul venise pe lume. Este vorba despre un băiețel perfect sănătos, pe care mamica l-a învelit, cum a ştiut ea mai bine, într-un prosop. Am aflat că vrea să-i pună numele Adrian, după numele ei. Noi i-am transportat la Spitalul Județean din Târgu Jiu, unde au fost internaţi şi li s-au acordat îngrijirile medicale de specialitate„, a declarat asistenta din cadrul SAJ Gorj, conform pandurul.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica