miercuri, decembrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Costel Gâlcă și-a făcut praf elevii după egalul cu Petrolul: „Am jucat prost. Am demonstrat că nu putem”

Costel Gâlcă a fost extrem de dezamăgit de felul în care elevii lui s-au prezentat la meciul cu Petrolul. Antrenorul alb-albaștrilor nu se aștepta ca jucătorii să pice din punct de vedere fizic, după partida cu Maribor. Oltenii au apucat să joace doar într-un tur preliminar în cupele europene, iar tehnicianul a ajuns la concluzia că fotbaliștii pe care i-a pregătit toată vara nu ar fi făcut față pe la un ritm de joc din trei în trei zile.

Antrenorul de la CSU Craiova continuă să ceară transferuri, dar Mihai Rotaru întârzie să facă mutările promise. Costel Gâlcă speră să nu îl piardă pe Alex Mitriță, în următoarea perioadă și așteaptă o altă atitudine din partea echipei. Tehnicianul trupei din Bănie anunță schimbări majore la echipă.

În prima repriză am jucat foarte prost. Câțiva dintre jucători nu au putut, au ieșit accidentați. A fost încărcătura. Ivan s-a întins după o minge și a simțit ceva. Am jucat prost. Am demonstrat că nu putem juca la 3-4 zile, cum îmi doream eu. Cred că ne trebuiau două echipe. Am fost neputincioși, s-a văzut și în teren. În a doua repriză am pus presiune, dar nu am putut marca. Niciodată nu introduc un jucător din primul minut până nu îl întreb. Eu îmi asum decizia de a începe cu un prim 11, dar și ei trebuie să-și asume că sunt 100%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

(n.r. despre transferuri) Sperăm să-i avem și să vină cât mai repede. Și cu jucătorii pe care îi avem, eu zic că ne trebuie mult timp să ne perfecționăm. Și din punct de vedere fizic mai avem mult de lucru. Sunt dezamăgit și cred că acesta nu este drumul pentru a te lupta la titlu. Trebuie să schimbăm tot, mentalitatea, atitudinea. (n.r. despre Alex Mitriță) Eu nu am spus nici eu că este ultimul lui meci. Este un jucător care dă un plus echipei și care ne ajută mult. Toți suntem alături de el (n.r. Nicușor Bancu), de familia lui. Păcat că astăzi nu i-am putut aduce o victorie, să-i mai alinăm din durere”, a spus Costel Gâlcă, la flash-interviu.

Politica