Un incendiu a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Tineretului, din municipiul Drăgășani, sâmbătă seara, în jurul orei 23.45.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Drăgășani au alocat pentru misiune două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
„La sosirea echipajelor operative la fața locului, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta în bucătăria apartamentului. De asemenea, casa scării era inundată cu fum. O persoană care a suferit o ușoară intoxicație cu fum a fost asistată medical de către echipajele medicale, necesitând transportul la spital. Pompierii au lichidat cu promptitudine focul, înainte ca acesta să cuprindă și restul apartamentului. De asemenea, militarii au acționat pentru ventilarea spațiilor inundate cu fum. Nu au fost persoane evacuate și nici alte victime surprinse de incendiu”, au precizat pompierii vâlceni.
Cauza probabilă de producere a incendiului: tigaie lăsată nesupravegheata pe aragazul aflat în funcțiune.