Canotoarele române Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame feminin, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după un finiş remarcabil, anunță Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Ioana și Roxana sunt la prima medalie olimpică împreună. Ele au urcat pe podium alături de Olanda (aur) și Australia (bronz), cu timpul de 7.02.97, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Aurul a fost obţinut de campioanele mondiale en titre, olandezele Ymkje Clevering şi Veronique Meester, în 6 min 58 sec 67/100. Podiumul a fost completat de Australia (Jess Morrison, Annabelle McIntyre), vicecampioana mondială, cronometrată în 7 min 03 sec 54/100.