miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Angajatorii gorjeni au fost amendați pentru muncă la negru

S-au împărțit amenzi în valoare de 100.000 de lei

Inspectorii de muncă din Gorj au realizat 32 de controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, între 22 și 26 iulie 2024.

Au fost aplicate 23 de amenzi în valoare totală de 182.500 lei, dintre care 100.000 lei pentru muncă nedeclarată. În urma controalelor, inspectorii de muncă au impus 62 de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților, conform Gorjeanul.

Patru persoane au fost depistate de către inspectorii de muncă pe raza comunei Jupânești în timp ce prestau activitate în beneficul unui angajator cu domeniu de activitate „Activități auxiliare pentru creșterea animalelor”, acesta fiind amendat cu suma de 80.000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un alt angajator cu sediul social în județul Vâlcea, având domeniu de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, a fost amendat cu suma de 20.000 de lei pentru primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta avea contractul individual de muncă suspendat. Angajatorul în cauză a fost depistat pe raza localității Mătăsari.

„Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că întârzierea plății salariului de către angajator, cu mai mult de o lună de la data de plată a acestuia către angajat, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii numărul 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările si completările ulterioare”, a precizat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Politica