Din cauza ploii care a udat scena, unul dintre dansatori și-a pierdut echilibrul și a căzut
Lady Gaga a încins atmosfera la Paris, cântând în limba franceză melodia „Mon truc en plumes de Zizi Jeanmaire”, stând pe o scară mare inspirată de Grand Palais și înconjurată de dansatori cu pampoane roz, relatează The Sun. La un moment dat, din cauza ploii care a udat scena, unul dintre dansatori și-a pierdut echilibrul și a căzut, conform Libertatea.
Aflat în partea dreaptă a scenei improvizate pe malul Senei, dansatorul a încercat să execute o mișcare dificilă, dar picioarele i-au alunecat și a dispărut din cadru. Provenind din echipa celebrului cabaret Moulin Rouge, dansatorul și-a revenit rapid, iar spectacolul a continuat. Lady Gaga a fost aplaudată intens la final pentru performanța sa.
Starul pop a fost unul dintre invitații speciali la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024 din Paris. Lady Gaga a cântat pe malul râului Sena, în timp ce sportivi din cele 206 țări concurente au salutat publicul din 85 de bărci. Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au început oficial vineri seara, pe 26 iulie, cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă.