vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Pădurile din zona Drăgăşani, repopulate cu cerbi lopătari

Direcţia Silvică Vâlcea şi-a propus să repopuleze pădurile din zona Drăgăşani cu cerbi lopătari, astfel că încă de la începutul anului a achiziţionat mai multe exemplare care în prezent sunt aclimatizate într-un spaţiu special amenajat de unde vor fi eliberate pe teritoriul celor două fonduri cinegetice din zonă – Dobruşa şi Răcoasa.

Cele 17 exemplare de lopătari, pe care silvicultorii vâlceni le-au adus de la Arad, s-au adaptat bine în Vâlcea şi în cele câteva luni de când au ajuns aici s-au şi înmulţit, doi puiuţi fiind născuţi în ultimele săptămâni în ţarcul realizat special în mijlocul pădurii pentru ca animalele să se obişnuiască cu mediul înconjurător, transmite Agerpres.

„Am adus în două tranşe 17 exemplare, din care opt femele şi nouă masculi. Sunt de diferite vârste. Nu sunt numai adulţi sau numai tineret. Ne bucurăm să vedem că din cele trei femele adulte pe care le-am adus, două au fătat şi avem acum şi doi iezi. Personalul tehnic al Ocolului Drăgăşani urmăreşte populaţia de lopătari zilnic. Le administrăm hrană suplimentară, atât fân, cât şi iarbă proaspătă, le punem porumb boabe, sare şi, bineînţeles, odată cu seceta din zonă, le cărăm şi apă”, spune inginerul silvic Ilie Ceuca, responsabil printre altele şi de fondurile cinegetice pe care le administrează Romsilva pe teritoriul judeţului Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reprezentantul Direcţiei Silvice Vâlcea a precizat că, după ce vor trece de această perioadă de aclimatizare, animalele vor fi lăsate libere în pădurile din jurul municipiului Drăgăşani, o zonă care până acum 30 de ani era plină de cerbi lopătari. Din mai multe cauze însă, numărul acestora a scăzut dramatic, în prezent, în sălbăticie, fiind doar câteva exemplare.

„Noi considerăm că sunt îndeplinite toate condiţiile ca exemplarele să se înmulţească în continuare aici. Menirea noastră şi scopul nostru va fi să creştem efectivele de cerbi lopătari în zonă. De aceea am şi făcut această procedură de repopulare şi, pentru a evita un pic consangvinizarea am adus, cum se numeşte în termeni un pic mai nepopulari, sânge proaspăt în zonă, pentru a îmbunătăţi populaţia şi a ne asigura că vom avea un efectiv viguros şi sănătos. (…) În urma evaluării care s-a depus la instituţiile abilitate şi care s-a finalizat în această primăvară, a rezultat că pe Fondul Cinegetic 38 Dobruşa mai sunt încă 10 exemplare de cerb lopătar. Un număr destul de mic, după părerea mea. Totuşi, este un succes că mai există exemplare de lopătar în libertate”, a mai precizat inginerul silvic vâlcean.

Direcţia Silvică Vâlcea intenţionează să mai achiziţioneze câteva exemplare de cerb lopătar şi la sfârşitul anului, în special femele, pentru a se asigura că se va ajunge la numărul optim de animale în zonă, care numai pe Fondul Cinegetic 38 Dobruşa ar trebui să fie undeva la 50 de exemplare.

Cu o lungime de până la 160 de centimetri şi o greutate de până la 120 de kilograme, cerbul lopătar face parte din familia cervide, fiind originar din ţinuturile mediteraneene. În sălbăticie, este întâlnit în special în păduri de foioase, cu poieni în interior, situate la câmpie sau în zonele de coline. Cerbul lopătar face parte din genul Dama şi nu din genul Cervus, care include cerbul comun şi cerbul pătat, principala diferenţă dintre aceste genuri constând în faptul că masculii din genul Dama produc coarne ce încep să se lăţească în forma unei lopeţi de la mijlocul ramurii către vârf, de unde şi denumirea de lopătar.

Politica