duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Șeful Casei de Pensii: Va crește pragul de impozitare

Directorul Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a fost întrebat, dacă, după creșterea pensiilor de la 1 septembrie, va crește și pragul de impozitare. Baciu a ținut să precizeze că așteaptă o decizie a Guvernului, dar este firesc să crească pragul de impozitare, din moment ce pensiile au avut parte de indexări și creșteri. Astfel, noul prag de impozitare va fi impus doar pensiilor care vor trece de 3000 de lei.

„Păi, ca să putem să luăm în calcul ce spuneți dvs, și e normal și firesc să se întâmple pentru că pensiile în ultima perioadă au avut nenumărate indexări și majorări și e normal să creștem și pragul acesta de impozitare, dar acest lucru trebuie să se concretizeze printr-un act normativ asumat de Guvern. Când vom avea acest act normativ publicat în Monitorul Oficial, bineînțeles că e obligatoriu și va trebui, într-adevăr, să ținem cont de el”, a spus Baciu, potrivit stiripesurse.ro

Daniel Baciu a precizat că este luat în calcul creșterea pragului de impozitare de la 2000 la 3000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Nu, nu, e vorba de impozit. Practic se ridică impozitul. Calculatorul știe din formula de calcul, în loc de 2.000 se ridică la 3.000 și calculează impozitul la toate care trec de 3.000, și nu la care trec peste 2.000”, a mai spus Baciu.

Conform noii legi a pensiilor, din toamnă, actualul punct de pensie va fi înlocuit de un punct de referință. După aplicarea noului mod de calcul, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare se vor recalcula, prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință. Deciziile vor fi emise în două exemplare, unul fiind comunicat beneficiarului, iar cel de al doilea urmând să fie arhivat la dosarul de pensie.

Potrivit autorităților, “în prezent, există un număr cca 4.900.000 de pensionari ai sistemul public de pensii, care au făcut obiectul etapei premergătoare recalculării, respectiv etapei de evaluare a pensiilor”.

Foto: arhivă

Politica