Alex Mitriță a fost cel mai bun om de pe teren, în meciul CSU Craiova – UTA Arad. La fel s-a întâmplat și în prima etapă, când intrat de pe bancă, mijlocașul a dat tonul jocului. Totuși, el povestește că a trecut prin momente dificile în această vară, după ce nu a fost luat de Edi Iordănescu la EURO, iar în spațiul public au apărut zvonuri cum că ar fi un fotbalist problemă.
Acum, vedeta de la CSU Craiova spune că este mai bine, că s-a antrenat cu un psiholog și că avea nevoie de acest lucru pentru a face un pas important în carieră. Alex Mitriță consideră că jocul alb-albaștrilor va arăta mult mai bine, în următoarea perioadă, pentru că mai sunt câteva detalii de pus la punct.
„Important e că am câștigat. Am controlat în totalitate primele 30 de minute, apoi am făcut un cadou la golul lor, iar repriza a doua a fost din nou a noastră. N-a fost nimic (n.r.- zvonurile potrivit cărora s-a certat cu staff-ul), m-am antrenat foarte bine. Cu mental coach, cu un psiholog, aveam nevoie. Nu e ușor să se scrie aceste lucruri, dar sunt puternic, nu mă doboară. Da, și pentru acest lucru (n.r.- pentru ratarea EURO 2024) aveam nevoie să fac următorul pas.
Eram blocat la un nivel. Orice jucător are nevoie de acest lucru. Nu sunt pregătit 100%, nici echipa nu e. Suntem la 70-75% din capacitatea noastră, dar ușor-ușor o să fim 100%. Toți care au venit sunt jucători cu calitate. Vin din țări diferite, nu e ușor să vii într-un astfel de campionat. Nu trebuie să mai repetăm greșelile din anii precedenți în Europa League. Nu i-am urmărit, dar din ce am vorbit și cu Crețu, e o echipă foarte bună, compactă”, a spus Mitriță.