miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Angajată de la Direcția Agricolă Olt, condamnată pentru fraudă

O angajată a Direcției Agricole Județene Olt a fost condamndată la patru ani și o lună de detenție pentru luare de mită în formă continuată (șapte acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (176 de acte materiale), obtinerea ilegală de fonduri, în formă continuată (80 de acte materiale) şi uz de fals în formă continuată (opt acte materiale). Decizia dată de Tribunalul Olt nu este însă defintivă și poate fi contestată.

Femeia, informează gazetanoua.ro, ar fi fraudat peste un milion de lei din subvenția de 3.000 de euro/1000 metri pătrați cultivați cu roșii în spații protejate.

Sursa citată arată că femeia a intrat în vizorul anchetatorilor acum 4 ani, după ce un alt angajat a susținut că și-a văzut semnătura pe mai multe documente în baza cărora instituția a efectuat plăți fermierilor care au participat la Programul „Tomata”, în condițiile în care respectivele dosare ar fi trebuit semnate de alți colegi. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din conținutul actului de sesizare rezultă că, inculpata (…), în anul 2019,  în calitate de funcționar public în cadrul Direcției pentru Agricultura Județeană  Olt (D.A.J. Olt), având atribuții de gestionare a Registrului unic  pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spatii protejate, a primit în mod continuat, având aceeași rezoluție infracțională, suma de 9.000 euro, echivalentul în lei, de la inculpatul (…),  câte 1.000 euro pentru fiecare dintre numiţii (…)

S-a mai reținut că pretinderea şi primirea banilor au fost efectuate în aceeași împrejurare faptică pentru solicitanţii (…)”, reţine instaţa, confrom gazetanoua.ro. 

În plus, femeia ar fi falsificat documente prin care se stabilea eligibilitatea beneficiarilor la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate. Aceasta avea în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, de funcţionar, gestiunea Registrului unic, precum şi gestiunea fizică a dosarelor solicitanţilor. A falsificat, prin contrafacere a scrierii şi a subscrierii,  cuprinsul a 176 de  înscrisuri oficiale.             

„De asemenea, a folosit cele 176 de înscrisuri oficiale falsificate, prin ataşarea corespondentului acestora la fiecare dintre cele 88 de dosare, precum şi completarea Registrului unic cu datele derivate din înscrisurile falsificate, în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv luarea în considerare, drept veridic, a conţinutului respectivelor înscrisuri, cu prilejul verificării şi  stabilirii eligibilităţii beneficiarilor, ce a avut drept  rezultat obţinerea pe nedrept a finanţării din fondurile publice, constând în  sprijinul financiar de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru 80 de beneficiari”, mai arată instanţa, conform sursei citate.

Politica