Poliţiştii au ridicat joi, în urma percheziţiilor domiciliare, în dosarul de evaziune fiscală în care este cercetată şi Bianca Drăguşanu, mai multe bunuri de interes în cauză, printre care înscrisuri, un laptop, trei telefoane mobile, precum şi peste 700 de articole vestimentare, în valoare totală de aproximativ 600.000 de lei, în vederea recuperării prejudiciului, relatează Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, în dosar a fost dispusă măsura reţinerii faţă de un fost poliţist local şi soţia acestuia, implicaţi în dosar, urmând a fi prezentaţi în faţa magistraţilor cu propuneri legale.
Joi dimineaţă, Bianca Drăguşanu, un fost poliţist local şi alţi doi suspecţi au fost ridicaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi duşi la audieri într-un dosar de evaziune fiscală.
Aceştia sunt suspectaţi că aduceau haine de lux – blănuri, paltoane, geci din piele – din Turcia şi le vindeau prin intermediul firmei Biancăi Drăguşanu pe paginile unui site, pe Facebook şi Instagram, fără a declara veniturile la stat.
Hainele erau expuse într-un magazin fizic, pentru prezentare, situat pe şoseaua Berceni nr. 96, fiind vândute exclusiv online, atât în România, cât şi în străinatate.
„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4 au pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, a informat DGPMB, într-un comunicat transmis de presă.
În perioada 2017 – 2023, patru persoane, având calitatea de administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi omis să evidenţieze în documentele contabile şi să declare la organele fiscale venituri în valoare de peste 2.400.000 de lei, provenite din comercializarea de articole vestimentare de lux, spun poliţiştii.
Din cercetări s-a stabilit că prejudiciul cauzat, până la acest moment, este estimat la 332.000 de lei.
Contactată de Click!, Bianca Drăgușanu a declarat: “Am fost strict imaginea acestei societăți. Nu am avut nicio implicare în desfășurarea activității acesteia”, a declarat Bianca Drăgușanu.