Un bărbat din Stramba-Jiu, Gorj, s-a ales cu dosar penal pentru că și-a bătut nevasta cu coada unei greble. Inițial, acesta a reclamat oamenii legii că din cauza unui conflict spontan, aceasta l-a lovt, dar de fapt acesta a lovit-o în spate cu coada unei greble.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul comun, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi avut un conflict cu soţia sa, iar la un moment dat, acesta ar fi lovit-o pe femeie în zona spatelui cu coada unei greble, din material lemnos.
Au fost întocmite formulare de evaluare a riscului și a reieşit risc iminent, fapt pentru care s-a emis un ordin de protecție provizoriu, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanță de 50 metri față de femeie și de locuința comună”, spune IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru agresiune.