vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Cardurile de alimente, încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că va fi acordată o nouă tranşă de 250 de lei pentru persoanele defavorazitate şi pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei lunar, care constă în produse alimentare şi în mese calde. De asemenea, Executivul va suplimenta, în cadrul şedinţei de Guvern, sumele pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că pentru sprijinirea persoanelor defavorizate, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte în plus 650 de milioane de lei, potrivit News.ro

„Continuăm un program important cu un impact social major pentru persoanele aflate în situaţii defavorizate, pensionarii cu venituri mai mici de 2000 de lei lunar şi persoanele cu dizabilităţi. Le acordăm o nouă tranşă de 250 de lei pentru produsele alimentare şi mese calde. Peste 2,5 milioane de persoane vor încasa bani în august, aşa că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte în plus astăzi aproape 650 de milioane de lei”, a afirmat Ciolacu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a precizat că vor fi sprijiniţi şi producătorii agricoli.

„Suplimentăm şi sumele pentru sprijinirea producătorilor agricoli, prin subvenţionarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură şi prin susţinerea investiţiilor în creşterea porcilor şi în sectorul avicol. Alocăm Ministerului Agriculturii 270 de milioane în credit de angajament şi peste 570 de milioane de lei în credit de bugetare”, a mai transmis premierul.

Politica